Ultimul meci pentru Ianis Hagi în Liga 1? Declarațiile de la conferința de presă înaintea meciului cu Craiova – Gazeta Sporturilor

„O să vorbesc despre asta după finala Cupei, sunt prea concentrat pe meciurile pe care le mai avem și nu-mi stă capul la altceva”, a spus fiul „Regelui”.

Ianis a anunțat că echipa sa va juca la victorie în Bănie, chiar dacă și un rezultat de egalitate ar fi de ajuns pentru a păstra ultima treaptă a podiumului:

„Suntem fericiți că am ajuns în situația de a ne lupta pe ambele fronturi în finalul acestui sezon. Sperăm să fim fericiți, să încheiem pe locul 3 și câștigători ai Cupei României. Ar fi păcat să nu ne îndeplinim obiectivele, mai ales că suntem într-o formă bună, jucăm un fotbal frumos, vin și golurile.

Când intrăm pe teren nu ne gândim la un rezultat de egalitate, încercăm să marcăm goluri și să câștigăm. Dacă la final este egal, normal că vom fi noi cei avantajați”.

Și al doilea căpitan, Bogdan Țîru, a confirmat că Viitorul va aborda duelul cu Craiova cu dorința de a câștiga.

„La noi, presiunea nu mai există de când am intrat în play-off. Suntem bucuroși că am ajuns să depindem de noi în ambele competiții. Pentru noi, obiectivul este locul 3, apoi vom încerca să câștigăm și Cupa. La Craiova nu poți să te aperi și să încerci să scoți un egal, trebuie să joci un fotbal bun și să dai gol. Mergem cu gândul să câștigăm”, a explicat fundașul în vârstă de 25 de ani.

„Sunt puține stadioane în România precum cel din Craiova și sperăm ca pe viitor să fie cât mai multe, pline, frumoase. Este o plăcere și o motivație în plus când vezi stadionul plin, chiar dacă joci în deplasare” Ianis Hagi

„Mergem la Craiova să ne calificăm în cupele europene. Este ca o finală și sunt convins că va fi un meci frumos, pentru că sunt două echipe care joacă fotbal, vor să controleze jocul și să aibă posesia. Sper să nu se marcheze mult, dar știu că vom încerca să câștigăm” Cătălin Anghel, antrenor Viitorul

 VEZI ȘI:

Primele concluzii ale lui Gică Hagi după victoria categorică + Răspunsul la oferta de 3 milioane făcută de Gigi Becali pentru Ianis Hagi

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Source: gsp.ro