Stanciu a “fugit” de la Al Ahli. Presa din Cehia a aflat cât a câştigat în toată perioada petrecută la arabi – DigiSport

  • Se decide titlul în Bundesliga: Monchengladbach – Dortmund şi Bayern – Frankfurt (sâmbătă, 16:30, alternativ, pe Digi Sport 3)

  • Liga 1, play-off: Craiova – Viitorul, meciul decisiv pentru locul 3, e sâmbătă, de la ora 21:00, pe Digi Sport 1

Tansferul lui Nicolae Stanciu la Al Ahli a fost învăluit în mister de la început, vehiculându-se diferite sume. Cert e că arabii nu s-au ţinut de promisiuni, iar mijlocaşul român a evoluat gratis, neprimind încă vreun salariu. S-a ales, potrivit presei din Cehia, doar cu câteva zeci de mii de dolari, primă de instalare.

Conform agentului jucătorului, Anamaria Prodan, saudiţii ar fi plătit 10 milioane pe el, în timp ce Ioan Becali spune că ar fi vorba doar despre 4,5 milioane de euro. De asemenea, salariul lui Stanciu a fost pus sub semnul întrebării. Impresarul vorbea de 2,5 milioane de euro, alte surse indicau cu un milion mai puţin. Cert e că Stanciu nu a primit vreun ban.

Stanciu a plecat de la Al Ahli

În cele din urmă, românul a trimis mai multe notificări clubului, iar astăzi, înaintea ultimului meci din campionat, cu Al Ittifaq, a părăsit ţara. Cazul va ajunge probabil la FIFA, iar Stanciu are şanse să fie declarat liber de contract.

Cehii scriu că fostul jucător de la Sparta Praga nu a primit vreun salariu, singurii bani care i-au intrat în cont fiind cei aferenţi primei de instalare: câteva zeci de mii de dolari.

În ceea îl priveșe pe Stanciu, m-aș fi așteptat să facă pasul într-un campionat mare din Europa. Avea toate calitățile pentru acest lucru. Sper ca informația să nu fie adevărată. Lăsați-mă să cred că încă nu s-a transferat”, spunea Burleanu, în momentul transferului mijlocaşului, convins că acesta a făcut o alegere greşită.

Etichete: nicolae stanciu , stanciu al ahli

Source: digisport.ro