OFICIAL | FC Barcelona a anunţat numele celui care va antrena echipa în sezonul viitor: “El este antrenorul pe care îl dorim” – TelekomSport.ro

Josep Maria Bartomeu, preşedintele Barcelonei a lămurit situaţia lui Ernesto Valverde, după o săptămână în care s-a speculat că antrenorul catalanilor va fi demis.

Conducerea Barcelonei a analizat modul în care Ernesto Valverde şi-a făcut treaba la Barcelona şi a decis să îl păstreze pe antrenorul de 55 de ani, deşi catalanii au fost eliminaţi din Liga Campionilor, după înfrângerea dureroasă de la Liverpool. 

“El este antrenorul pe care îl dorim. Acesta este un proiect pe termen mediu şi lung, el are un contract şi suntem foarte mulţumiţi de el. Lucrăm împreună la planul pentru sezonul. Am transferat deja jucători, dar vă vom spune mai multe când va fi momentul.” a declarat Josep Maria Bartomeu. 

Valverde a preluat-o pe Barcelona în vara lui 2017,iar de atunci a cucerit trei trofee. Campionatul (2018, 2019) şi Cupa Spaniei (2018).

Source: telekomsport.ro