Decizia luată de Dan Petrescu, cu privire la derby-ul cu FCSB. Cum vrea să își umilească rivala – DigiSport

  • Se decide titlul în Bundesliga: Monchengladbach – Dortmund şi Bayern – Frankfurt (sâmbătă, 16:30, alternativ, pe Digi Sport 3)

  • Liga 1, play-off: Craiova – Viitorul, meciul decisiv pentru locul 3, e sâmbătă, de la ora 21:00, pe Digi Sport 1

CFR Cluj – Universitatea Craiova este meciul care poate aduce al cincilea titlu din istoria ardelenilor. Clujenii au nevoie de un singur punct pentru a obține, matematic, titlul de campioană.

În cazul în care CFR Cluj va deveni campioană înaintea duelului cu FCSB, din ultima etapă a campionatului, Dan Petrescu e hotărât să folosească rezervele în ultima etapă. Dan Petrescu le-a promis jucătorilor care au evoluat mai mult în acest sezon că, în cazul în care CFR Cluj va câștiga titlul în această seară, îi va lăsa să plece de luni în vacanță.

Astfel, în ultima etapă a campionatului, CFR Cluj ar urma să trimită rezervele în teren în derby-ul cu FCSB, informează Prosport.

CFR Cluj – Craiova LIVE VIDEO, 21:00, Digi Sport 1

CFR Cluj poate deveni matematic, începând de diseară, noua campioană a României. De fapt, va fi o confirmare a titlului cucerit și în sezonul trecut, ceea ce ar însemna o premieră pentru gruparea din Gruia. Pentru a intra în posesia celui de-al 5-lea titlu, echipa lui Dan Petrescu trebuie să nu piardă disputa cu oltenii.

De partea cealaltă, Craiova trage din greu pentru a-și asigura locul 3, ultima șansă a oltenilor de a participa în preliminariile Europa League, după ce-au fost eliminați din Cupa României.

Etichete: dan petrescu , meciuri liga 1 , cfr cluj fcsb

Source: digisport.ro