RECALCULAREA PENSIILOR: ANUNȚ ȘOC pentru milioane de români! VEZI dacă și TU ești trecut pe lista celor cu PENSII MAI MARI… – B1

Procesul de recalculare a pensiilor pentru aproximativ 100.000 de pensionari se află în derulare și se va încheia în jurul datei de 30 septembrie 2019. 

Principalele categorii profesionale vizate sunt foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii, care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă.

OANA LIS ÎN DOLIU! A MURIT FOSTUL POLITICIAN! S-A ÎNTÂMPLAT DIMINEAȚA! ULTIMELE IMAGINI SUNT ȘOCANTE (GALERIE FOTO)

”În iulie a apărut legea 221 pe 2018, care presupune recalcularea pensiilor, pentru cei care au lucrat în grupele de muncă, asta însemnând că vor fi creşteri. Se aplică la beneficiarii Legii 192, la o parte dintre ei creşterile au fost nesemnificative, la alta nu au fost deloc. După recalcularea care intră în vigoare de la 1 octombrie, vorbim despre o creştere cu o treime, în medie, la pensie.  

Vă dau un exemplu la mineri: până acum se împărţea la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, acum la 20, ceea ce duce la o creştere a pensiei cu o treime. Şi alţi beneficiari ai Legii 221 sunt cei care au ieşit la pensie pe Legea 163, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, care au lucrat în condiţii speciale: furnaliştii, siderurgiştii, cei de la Metrorex.

S-A TERMINAT! IULIA VÂNTUR, ÎN LACRIMI! INCREDIBIL CE I-A FĂCUT SALMAN KHAN! FANII S-AU FRECAT LA OCHI CÂND AU VĂZUT IMAGINILE

Se împarte la fel, la 25, în loc de 35. Asta înseamnă o majorare de pensie la stabilirea dreptului. Creşterea va fi tot cu o treime. Peste 100 de mii de persoane sunt vizate de această modificare la legea pensiilor. Impactul e calculat la 1,3 mld lei”, a declarat fostul ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, potrivit Digi24.

IMAGINI INTERZISE CARDIACILOR! EA E CELEBRA CÂNTĂREAȚĂ CARE A RENUNȚAT DE TOT LA HAINE! S-A VĂZUT TOT (GALERIE FOTO)

Source: b1.ro

A murit biciclistul lovit de o mașină lângă Ineu. Șoferul nu avea carnet – Special Arad · ultimele știri din Arad – Special Arad

În urmă cu cca. 15 minute (în jurul orei 13:00), un biciclist a fost lovit de o mașină la intrarea în localitatea Ineu, iar mașina a plonjat apoi în șanț. Șoferul este încarcerat, iar – potrivit primelor informații – biciclistul a decedat. Echipajele de intervenție se depasează deja la locul accidentului.

Intervine descarcerarea de la Detașamentul Ineu, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și un elicopter SMURD.

Accidentul s-a petrecut la 300 de metri de Hanul Moara cu Noroc, în apropierea fabricii Aptiv.

Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri.

UPDATE

ISU Arad revine cu o precizare: biciclistul nu este declarat decedat deocamdată, chiar în aceste momente încă i se fac manevre de resuscitare. Șoferul este inconștient.

Între timp, la accident se deplasează și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul Arad.

UPDATE

Șoferul a fost descarcerat. Este în continuare inconștient. I se acordă îngrijiri medicale.

Revenim cu informații.

La o oră distanță de accidentul de lângă Ineu, alți doi bicicliști au fost loviți de o mașină, la ieșirea din Vladimirescu. Detalii aici.

Accident oribil! Un biciclist a murit decapitat într-un accident, la ieșirea din Vladimirescu | Foto

UPDATE

În jurul orei 15:40, traficul rutier a fost reluat, iar acum se circulă în condiții normale. Biciclistul lovit în accident se află la Unitatea Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad și doctorii încă îi fac manevre de resuscitare, fiind în stop cardio-respirator.

UPDATE

Doctorii nu au mai putut să-l resusciteze pe biciclist, un bărbat de 72 de ani. Acesta a murit la UPU, din cadrul Spitalului Județean Arad.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad oferă lămuriri despre modul în care s-a produs accidentul:

„În jurul orelor 12:30, un bărbat de 25 de ani, din Ineu, a condus un autoturism pe D.J. 792, în afara localității Ineu, iar la efectuarea unei manevre de depășire într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra autoturismul, accidentând grav un biciclist de 72 de ani, din Ineu, care se deplasa pe același sens de mers. În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma leziunilor suferite, biciclistul a decedat la spital. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și conducere fără permis”.

Source: specialarad.ro

VIDEO | Cojocaru şi aspersorul :) Portarul Viitorului, moment amuzant înainte de finala Cupei României – TelekomSport.ro

Valentin Cojocaru, portarul echipei Viitorul Constanţa a avut parte de un ”incident” înainte de partida din finala Cupei României cu Astra.

Fostul portar de la FCSB a ieşit la încălzire înainte de finală, dar a fost deranjat de unul dintre aspersoarele pornite pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti.

Cojocaru a încercat să-l oprească singur, dar aspersorul a ”câştigat duelul direct”. Imaginile amuzante au fost surprinse de Telekom Sport.

Source: telekomsport.ro

Primarul independent al celei mai bogate comune, vizat de campanii politice de fake news – Digi24

Primarul celei mai bogate comune din România, Gheorghe Damian, a fost în ultimele două zile victimă a unei campanii de fake news, potrivit căreia ar reveni în PSD. Totodată, Rareş Bogdan, candidat la europarlamentare din partea PNL, a susţinut public că edilul din Ciugud s-ar fi înscris în PNL. Gheorghe Damian a dezminţit ambele situaţii şi a subliniat că rămâne independent.

Prima situaţie politică a fost creată de Rareş Bogdan la o emisiune electorală televizată, unde a spus că Gheorghe Damian s-a înscris în PNL.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Edilul din Ciugud a dezminţit aceste afirmaţii, el fiind întrebat de cunoscuţi dacă „a îmbrăcat o nouă haină politică”: „Eu sunt INDEPENDENT…și am rămas INDEPENDENT. Nu pot să vă spun cât de dezamăgit ești când vezi că principiile pe care le-ai susținut mereu în viață și în politică sunt încălcate. Revoltă, dezamăgire, supărare și multe alte sentimente s-au adunat în sufletul meu după ce am văzut emisiunea, însă mă bucur că eleganța și bunul-simț ardelenesc m-au oprit să le transpun în cuvinte”.

El i-a cerut lui Rareş Bogdan să îşi ceară scuze public pentru afirmaţiile făcute, ceea ce candidatul la europarlamentare a făcut ulterior.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Rareş Bogdan m-a sunat şi şi-a cerut scuze…bărbăteşte şi ardeleneşte. Nu am dorit să fie o lecție pentru nimeni ci am reacționat aşa cum ar trebui să o facă fiecare dintre noi când ceva este greşit în jurul său”, a anunţat din nou public, pe pagina sa de socializare Gheorghe Damian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O altă campanie în mijlocul căreia s-a aflat primarul din Ciugud a fost una de tip fake news. O postare atribuită „Ziarului Uimirea” – o inducere în eroare prin asemănarea izbitoare cu numele Ziarului Unirea – anunţa că Gheorghe Damian ar urma să revină în PSD după alegeri, la doi ani după ce a fost exclus din acest partid.

„Am auzit de foarte multe ori în ultima vreme despre aceste practici mizerabile, însă nu am crezut vreodată că, în Alba, cineva se poate coborî atât de jos pentru a împroşca cu noroi un OM sau pentru a câştiga un pumn de voturi. Asta nu e politică!”, a scris revoltat primarul.

El a anunţat că va sesiza autorităţile statului pentru a lua măsuri contra unui atac căruia i-a căzut victimă.

Source: digi24.ro

Elena era prostituată în Roma, iar la una dintre întâlniri a cunoscut un italian bogat. Au început o relație și femeia a dus o viața minunată. Într-o zi bărbatul i-a spus că se va însura cu altă româncă. E ireal ce a făcut când a auzit asta – Antena 3

Elena din Hârșova era prostituată în Roma. La una dintre întâlnirile ei a cunoscut un italian bogat, pe nume Carlo și cei doi au început să aibă o relație. Bărbatul i-a pus la dispoziție un apartament și a întreținut-o timp îndelungat.

Într-o zi, Carlo a anunțat-o pe românca din Hârşova că relația dintre ei nu mai poate continua deoarece s-a însurat cu o persoană de naționalitate română, sens în care nu a mai dorit să fie deranjat de aceasta. Cum n-a suportat ideea că nu va mai fi întreţinută de italian, femeia a pus la cale un plan pentru a putea obţine, în continuare, bani de la acesta.

A făcut rost de un copil, i-a solicitat mamei nou născutului să accepte înfierea acestuia, cu promisiunea că va primi suma de 100 euro lunar de la italianul cu care inculpata avea o relație. Într-una din zile, i-a cerut mamei copilului certificatul de naștere al copilului și cartea de identitate pentru întocmirea actele necesare adopției, scrie replicaonline.ro.

Acte pe care le-a falsificat, pentru a-l induce pe italian în eroare şi pentru a-l face să creadă că-i copilului lui. Pentru a fi mai credibilă situaţia, i-a trimis documentele prin fax. La rubrica „mamă” era trecut numele inculpatei, eliberat fiind de către Primăria Municipiului Constanţa. Începând din luna aprilie 2013 până în luna iulie 2014, italianul a trimis în România , pe numele inculpatei, în mai multe rânduri prin serviciul de transfer Moneytrans, suma de 15.000 euro.

După ce un an de zile i-a trimis bani lunar, italianul s-a gândit că, este cel mai probabil, copilul nu este al lui, motivând faptul că n-a văzut-o pe inculpată gravidă cât timp l-a vizitat la Roma.

Contabilizând datele când inculpata a rămas însărcinată, acesta a apreciat că aceasta nu prezenta urmele unei sarcini. Aşa că, nu a mai trimis bani, aspect care a deranjat-o pe femeia din Hârşova care îl suna insistent. Soţia italianului, care era tot româncă, a aflat şi l-a convins pe bărbat să depună plângere la poliţie. Audiată în calitate de suspectă femeia nu şi-a recunoscut fapta.

Source: antena3.ro

Accident oribil! Un biciclist a murit decapitat la ieșirea din Vladimirescu | Foto – Special Arad · ultimele știri din Arad – Special Arad

La o oră distanță de accidentul de lângă Ineu, în care un biciclist a fost lovit grav de către o mașină (detalii aici), alți doi bicicliști au fost victimele unui accident rutier, de data aceasta la ieșirea din Vladimirescu spre Horia, în jurul orei 13:50.

UPDATE

Detalii șocante: se confirmă zvonul inițial cum că unul dintre bicicliști a fost decapitat în urma accidentului.

Mașina care a lovit mortal biciclistul este un BMW cu număr de înmatriculare din Bacău.

Celălalt biciclist e în stare stabilă și a refuzat internarea în spital, fiind lovit ușor.

Șoferul a fost dus de către polițiști la probe de sânge.

UPDATE 2

Purtătorul de cuvânt al IPJ Arad oferă amănunte cu privire la modul în care s-a produs accidentul, declarând că șoferul autoturismului a condus sub influența alcoolului: „În jurul orelor 13:45, un arădean de 31 de ani a condus un autoturism pe D.J. 682C, sensul de mers Vladimirescu – Horia, iar la un moment dat a efectuat o manevră de depășire, nepăstrând o distanță laterală suficientă accidentând mortal un biciclist de 46 de ani, din Vladimirescu. În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă recoltarea de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei și luării de măsuri legale și în acest sens”.

Source: specialarad.ro

Ultimul meci pentru Ianis Hagi la Viitorul! ”Sunt reprezentanți ai unor echipe veniți pentru el!” – DigiSport

  • Fotbal, Cupa Spaniei, finala: Barcelona – Valencia (sâmbătă, 22:00, Digi Sport 2)

  • Formula 1, Cursa de la Monaco: duminică, 16:00, Digi Sport 1

VIDEO Astra – Viitorul | Ianis Hagi (20 de ani) a ajuns și la ultimul meci în tricoul celor de la Viitorul. ”Decarul” grupării din Ovidiu va face din nou pasul spre Europa, după experiența eșuată de la Fiorentina. Gică Hagi a dezvăluit că și-ar dori ca Ianis să semneze un nou contract înainte de Euro 2019 U21, pentru a fi liniștit la turneul final. Despre aceste aspecte a vorbit și Cristian Bivolaru, președintele executiv al ”marinarilor”.

”Ce să fie nou? Eu am mai spus că regret să mă gândesc că poate fi ultimul meci al lui Ianis în campionatul românesc. Încă nu e nimic clar. Ianis e foarte dornic să joace bine. Sunt reprezentanți ai unor echipe, veniți și pentru el, dar și pentru alți jucători”, a spus Bivolaru, la flash-interviul acordat înaintea finalei Cupei României, pentru Digi Sport.

Ianis Hagi, la Ajax!? Anunțul făcut de olandezi. Ar face pereche cu Răzvan Marin, în Dream Team-ul ”lăncierilor”

Ianis Hagi este foarte aproape de un transfer la Ajax, unde ar face pereche la mijlocul terenului cu Răzvan Marin. Anunțul a fost făcut pe Twitter de jurnalistul Freek Jansen, de la Voetbal International. Olandezii susțin că ”lăncierii” îl urmăresc pe căpitanul Viitorului de mai mult de un an.

”E considerat cel mai talentat jucător din România, dar e concentrat pe un nou transfer”, au scris cei de la Voetbal International, care notează și faptul că mijlocașul de 20 de ani va participa la Euro 2019.

Ianis Hagi, dorit de echipe din Spania, dar și de Gigi Becali

În afară de Ajax, FCSB, Girona și Galatasaray sunt alte nume cunoscute care s-au interesat de serviciile lui Ianis Hagi, în ultima perioadă. Astfel, sunt șanse mari ca finala Cupei României să fie ultimul meci în tricoul Viitorului.

”A fost și un interes al Gironei, dar nu era una dintre soluțiile prioritare! Rămân discuții cu echipe din Spania, Belgia, Italia, chiar și cu echipe din Anglia! Din Turcia nu am văzut nimic, doar ce a fost în presă legat de un interes al lui Terim.

Cred că un club care vrea să cumpere bun și ieftin ar trebui să facă pasul acum, pentru că după Euro prețul poate crește. Așa a făcut Brighton cu Băluță, accelerând transferul în iarnă”, a anunțat Bivolaru, la ProX, cu o săptămână în urmă.

14 goluri și 7 pase de gol are Ianis pentru Viitorul, în 38 de partide disputate în toate competițiile, în acest sezon.

3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform transfermarkt.com

Etichete: gica hagi , finala cupei romaniei , ianis hagi , astra viitorul , razvan marin , ianis hagi oferte , ianis hagi ajax

Source: digisport.ro

U Cluj obţine o victorie necesară pe terenul greoi de la Baloteşti! Studenţii sunt la mâna lor în ultima etapă – Monitorul de Cluj

Formaţia antrenată de Bogdan Lobonţ a avut mai mari probleme cu starea proastă a gazonului decât cu adversarul, fiind la un pas de a deschide scorul încă din primele minute ale jocului. Goga şi Alexandru Coman au fost în prim planul mai multor acţiuni ofensive, dar inexactiatea lor în faţa porţii a făcut ca tabela de marcaj să rămână nemodificată minute bune la Baloteşti.

După două ocazii ale celor de la Baloteşti, Cristi Gavra avea să deschidă scorul în minutul 43 după o acţiune personală pornită de la o greşeală la construcţi a celor de la Baloteşti. Golgheterul campionatului a recuperat excelent o minge la aproximativ 40 de metri de poarta adversă şi după ce şi-a driblat un adversar a punctat cu un şut la colţul scurt.

Jocul avea să fie tranşat în debutul reprizei secunde, atunci când Franco Paraschiv a fost eliminat pentru două cartonaşe galbene în minutul 55, iar după două minute Alexandru Coman marca cu o lovitură de cap pentru 2-0. În ciuda faptului că Universitatea a mai ocazii până la final, tabela de marcaj a rămas nemodificată.

Clujenii se află pe locul al treilea în clasament, la cinci puncte în faţa celor de la Petrolul şi la trei distanţă de Chindia Târgovişte, însă ambele echipe au un meci mai puţin disputat. “Studenţii” pot sărbători locul de baraj încă din această rundă dacă Petrolul Ploieşti nu obţine toate cele trei puncte în deplasarea cu UTA Arad.

Au evoluat echipele:

CS Balotești: Iordan – Neagu, Flămânzeanu, Ghiţă, Capotă – Niculae, Marin (Mihai ‘69), Paraschiv, Cocîrlă (Mitrache ‘80) – Mihai, Stoica (Clătinici ‘62)

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Telcean, Abrudan (I. Ursu ‘71), Cordoş, Taub – Greu, Florescu (Giurgiu ‘46) – Al. Coman, Goga, Haţiegan – Gavra (M. Coman ‘55)

Source: monitorulcj.ro